Se pare cã Sala cu Îngerasi a fost folositã ca dormitor pentru regele Carol I, la sosirea acestuia în România, pânã la stabilirea definitivã la Palatul Regal.

În 1890, în localul actual din Calea Victoriei a existat primul laborator de analize chimice autorizate, condus de Constantin Istrati. Acesta era absolvent al Scolii Nationale de Poduri si Sosele , doctor în stiinte. În acea perioadã preda fizica la Scoala Nationalã de Poduri si Sosele . În acest laborator se fãceau analize de ape de puturi si uleiuri.

Dupã primul razboi mondial, în cladirea de tip han se deschide o scoalã de gospodarie, pension pentru fete, Scoala Choisy Mangâru.

În 1938 începe reforma învãtãmântului (prim ministru era Nicolae Iorga). Pentru a fi în concordantã cu tãrile occidentale, se decide ca diplomele de inginer sã nu mai fie acordate de Universitãti, ci de Scoli Politehnice. În cadrul Scolii Nationale de Poduri si Sosele exista un strãmos al chimiei - Sectia Industrialã. În acelasi timp, Universitatea din Bucuresti avea câteva colegii, din care cele mai importante erau colegiile de electrotehnicã, chimie industrialã si chimie alimentarã. Aceste colegii sunt mutate la Scoala Nationalã de Poduri si Sosele, care îsi schimbã numele, devenind Scoala Politehnicã. Fostele scoli devin facultãti - aceasta constituind actul de nastere al Facultãtii de Chimie Industrialã. Facultatea de Chimie Industrialã îsi are sediul în Polizu, în timp ce în Calea Victoriei se gãseste Facultatea de Chimie Alimentarã.

Dupã razboi, una din catedrele importante a fost catedra de Chimie Organicã, condusã de profesorul C. D. Nenitescu. Catedra de Chimie Organicã începe sã aibe preocupãri legate de domeniul compusilor macromoleculari începând din 1947. Existã 3 oameni importanti în aceastã directie: Ioan Gavãt, Dan Costescu si Alexandru Huch. Este foarte important de stiut ca Alexandru Huch realizeazã în 1952 polimerizarea etilenei cu amil-sodiu sub conducerea lui C. D. Nenitescu, cu 1 an înaintea încercãrilor lui Ziegler. Din pãcate (în România de dupã rãzboi) publicã târziu, nu breveteazã si pierde astfel premiul Nobel.

În 1953 încep sã se întoarcã de la studii din U.R.S.S. primii oameni formati la scoala sovieticã. Printre ei, conf. Osias Solomon, care devine si secretar de partid al facultatii. În aceastã pozitie intrã în conflict cu catedra de organicã, condusã de prof. C. D. Nenitescu.

În anul 1955, ca urmare a unui decret, sectia de Chimie Alimentarã ce avea sediul în Calea Victoriei este transformatã în facultate si mutatã la Galati, constituind una din sectiile de bazã ale Universitãtii din Galati. În spatiul liber din Calea Victoriei se mutã dizidentii din catedra de organicã. Acestia erau: conf. Osias Solomon (care tine cursuri de Chimia si Tehnologia Polimerilor, înfiintand si laboratoarele cu acelasi nume), conf. Hippolit Samielevici si S.l. Lucian Floru (pentru laboratorul de coloranti) si S.l. Iosif Drimus. Ca sã rãmânã legatã de catedra de bazã, în catedra nou înfiintatã intrã si laboratorul de combustibili, condus de prof. Isac Blum.

Începând cu 1955, studentii de la sectia de organicã primesc si notiuni de polimeri. Introducerea cursurilor de compusi macromoleculari se produce în aceeasi perioadã cu aparitia acestor cursuri pe plan mondial.

Sectia de "compusi macromoleculari" ia fiintã în 1957, iar în anul 1962 iese prima promotie de ingineri chimisti cu aceastã specializare. Profesorii Mihai Dimonie (promotia 1956) si Nicolae Cobianu (1960) sunt singurii membri ai catedrei (colectivul Macro) care au absolvit sectia de chimie organicã, însã cu specializarea "compusi macromoleculari". Primii absolventi ai sectiei "compusi macromoleculari" rãmasi la catedrã au fost Dan Sorin Vasilescu si C. Boghin (1964), urmând apoi Cornel Cincu (1966), Bogdan Mãrculescu (1968) si Gheorghe Hubca (1971).